Operatorul sistemului național de transport al gazelor naturale din Ucraina, LLC Gas TSO, a anunțat că este nevoit să stopeze tranzitul de gaze rusești destinate consumatorilor europeni printr-unul din punctele de interconectare de la granița cu Federația Rusă, aflat în regiunea Luhansk din estul țării, acuzând trupele ruse de ocupație că au afectat procesele tehnologice ale instalațiilor sale din zona respectivului punct, inclusiv prin deturnarea unor cantități de gaze din fluxurile aflate în tranzit spre UE.
Operatorul național de transport al gazelor naturale din Ucraina, LLC Gas TSO, a solicitat Uniunii Europene redirecționarea prin conductele sale a importurilor de gaze rusești care sunt efectuate în prezent prin intermediul Nord Stream 1, gazoductul ce leagă Rusia de Germania traversând Marea Baltică, dar și eliminarea restricțiilor de export din România.
În urmă cu 13 ani, la criza europeană a gazelor din prima parte a anului 2009, Rusia a acuzat Ucraina că "fură" din gazele rusești aflate în tranzit prin sistemul de transport ucrainean, explicând astfel problemele de alimentare din țări precum România, Ungaria sau Polonia. De exemplu, operatorul român Transgaz raporta în ianuarie 2009 o scădere cu 40% a importurilor prin Ucraina față de nivelurile normale.
Transgaz, operatorul sistemului național de transport al gazelor naturale, a anunțat încetarea prin acordul părților a contractului istoric cu divizia de export a gigantului rus de stat Gazprom privind tranzitul prin România al gazelor rusești prin conducta de tranzit T3, încheiat în 1999, și susține totodată că interesele sale financiare nu vor avea de suferit de pe urma acestui fapt.
"Politica energetică a Europei trebuie hotărâtă în Europa, nu în Statele Unite. Respingem în mod fundamental intervențiile din afară și sancțiunile cu efect extrateritorial", a declarat ministrul de Externe de la Berlin, Heiko Maas.
Ucraina este una dintre principalele rute prin care gazele rusești ajung la consumatorii din Europa, însă finalizarea și punerea în funcțiune a proiectelor de gazoducte Nord Stream 2 și TurkStream ale Gazprom ar reduce masiv volumele tranzitate prin conductele ucrainene. Anul trecut, gigantul rus de stat Gazprom a furnizat Europei peste 200 miliarde metri cubi de gaze, volum din care aproape 45%, respectiv 87 miliarde mc, a fost livrat prin intermediul Ucrainei, generând încasări de circa 3 miliarde dolari la bugetul de stat al Kievului.
Ideea a fost exprimată de directorul executiv al gigantului de stat ucrainean Naftogaz, Iuri Vitrenko, după ultima rundă de negocieri tripartite Ucraina-Rusia-Comisia Europeană pentru semnarea unui nou acord de tranzit al gazelor rusești prin Ucraina. Cel în vigoare expiră la finalul acestui an. Discuțiile, purtate luni, nu au ajuns la nici un rezultat și vor fi reluate în ultima parte a lunii viitoare.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a anunțat că a anulat o decizie a Comisiei Europene din 2016, care permitea Gazprom să își majoreze utilizarea de capacitate și livrările de gaze naturale prin gazoductul OPAL, gazoduct care face legătura între conducta Nord Stream a gigantului rus de stat și Germania, unul dintre principalii săi clienți din UE.
Veniturile Transgaz din tranzitul gazelor rusești pe teritoriul României pot scădea cu peste două treimi după expirarea actualelor contracte cu gigantul rus de stat Gazprom, iar programul de investiții al companiei este ambițios, însă prezintă totodată risc de execuție, estimează agenția de evaluare financiară Fitch, în primul raport de rating emis pentru operatorul sistemului național de transport al gazelor naturale.